Pregătirile pentru 3 Day Startup Cluj-Napoca au intrat în linie dreaptă! 47 de tineri entuziaști au fost selectați pentru a-și duce ideile mai departe în cadrul evenimentului ce se va desfășura în 14-16 noiembrie 2014, la Complexul Studențesc Observator. Evenimentul este organizat în premieră în România de Research for Industry (un proiect al Institutului Român de Știință și Tehnologie), cu sprijinul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Tinerii antreprenori provin din toate cele cinci universități clujene și au background-uri diferite (business, inginerie, computer science, medicină, artă și design). Aceștia vor alege și vor dezvolta cele mai bune idei propuse chiar de ei (aplicații mobile, ambalaje comestibile, software pentru diagnostic, materiale speciale, design vestimentar, folosirea dronelor în agricultură etc.).
Vineri după-amiază vor prezenta ideile, vor fi sesiuni de brainstorming și se vor forma echipele. Sâmbătă, echipele vor lucra efectiv la validarea ideilor pe teren și la construirea produselor, pe care le vor finaliza până duminică seara, când vor avea loc pitch-urile finale în fața unor investitori și experți internaționali.
Echipele vor beneficia de ajutorul a 14 mentori și paneliști recunoscuți pentru succesul antreprenorial, printre care: Jennifer Austin, Managing Director Spherik Accelerator; Andrei Barabaș, Fondator Barandi Solutions, CEO & Cofondator ShareYourCart; Peter Barta, CEO Fundația Post Privatizare; Călin Biriș, Digital Director Loopaa Marketing Agency, CEO Negru pe Alb; Adrian Gheară, Tech Startups Advisor & Investor, cofondator Neobyte Solutions; Mircea Vădan, cofondator ZenQ.co.
În cifre absolute, experiența 3 Day Startup înseamnă: 49 milioane de dolari atrase în investiții în ultimii 5 ani, pentru 79 de startupuri de pe 5 continente. La asta se adaugă organizarea 3DS în premieră, în Europa Centrală și de Est, de către Research for Industry, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Scopul 3 Day Startup Cluj-Napoca este să adune cele mai dinamice minți antreprenoriale din comunitatea academică a orașului și să le ofere uneltele necesare pentru transformarea ideilor în produse de succes pe piața reală.
Pentru mai multe informații, urmăriți site-ul evenimentului și pagina de Facebook.