Interviul a fost realizat de Mihai Goțiu și a fost publicat pe România Curată:
Lacul Știucii din județul Cluj, e un loc care te îmbie la trândăvie pe malul apei cu o undiță în mână. Peisajul rural contrastează puternic cu ceea ce, pentru a treia oară, s-a defășurat la pensiunea omonimă de aici. Școala Transilvană de Neuroştiinţe Experimentale („Transylvanian Experimental Neuroscience Summer School” – TENSS) este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de cercetare de frontieră din România (cu un singur ”concurent” la nivel mondial, în SUA). În acest an, Școala a fost organizată fără niciun sprijin financiar din partea organismelor autohtone din domeniu. Iar preconizata desființare a UEFISCDI (de la care TENSS a avut finanțări parțiale la primele două ediții) face să moară și ultima speranță de a primi sprijin din România pentru această inițiativă ale cărei efecte benefice preconizate sunt pe termen mediu și lung.
Pentru al treilea an, Pensiunea ”Lacul Știucii”, din localitatea clujeană Săcălaia, s-a transformat (la începutul lunii iunie) într-un laborator internațional de neuroștiințe. Profesori de la Harvard, Institutul Max Planck, University College și King s College din Londra, FMI Basel sau Cold Spring Harbor New York s-au întâlnit cu studenți doctoranzi și postdoctoranzi din Italia, Elveția, SUA, Anglia, Ungaria, Taiwan, Franța, Lituania, Germania, România și India pentru a prezenta cele mai recente tehnologii utilizate în cercetarea din domeniu. TENSS este un curs experimental, în cadrul căruia participanții sunt învățați să-și construiască singuri uneltele/instrumentele (în special microscoape cu performanțe deosebite), mult mai ieftine și mai adecvate propriilor cercetări decât dacă le-ar cumpăra direct din magazine (uneori şi de 10 ori mai ieftin; folosind lentile, diferite alte componente, soluţii hand-on, participanţii învaţă cum să reproducă aparate sofisticate, care costă şi peste 100.000 de euro direct de la producători, cu câteva mii de euro; „din nimic să construieşti laboratoare peste noapte” ).
Ideea e că dacă poţi face asta în Ardeal, o poţi face oriunde altundeva. La şcoală se întâlnesc (sau se reîntâlnesc) profesioniști din domeniu, se stabilesc colaborări de lungă durată, se schimbă idei și pot să apară idei noi. Fiind o școală experimentală, sunt invitate și diferite companii să-şi prezinte tehnologia, pentru a fi la curent şi cu ce e mai nou în domeniu. O asemenea școală experimentală mai există doar în SUA, unde taxa de participare este de 4.545 de dolari (față de 500 de euro, la TENSS). În avantajul școlii transilvane e și cadrul natural – pădurea în spatele pensiunii și Lacul Știucii (rezervație naturală) în față. La care se adaugă, evident în pauzele de relaxare, berea și pălinca autohtonă. La primele două ediții (2012, 2013), TENSS a beneficiat și de o finanțare românească, derulată prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Ca urmare a schimbării politicilor din cercetarea românească, în acest an școala de la Lacul Știucii s-a bazat exclusiv pe fonduri internaționale, cea mai importantă susținere venind de la FENS (Federation of European Neuroscience Society – 40.000 de euro), la care s-au adăugat taxele de participare (aproximativ 5.500 de euro), donații private ale unor cercetători din domeniu (15.000 de euro) și, pe ultima sută de metri, o susținere de la Company of Biologists (3.000 de euro).
La finalul școlii, am discutat cu cei doi inițiatori ai acestui proiect foarte ambițios, Florin Albeanu (cu studii la Universitatea Bucureşti, continuate apoi la MIT (Massachusetts Institute of Technology) şi un doctorat la Harvard University; în prezent și-a deschis propriul laborator la Cold Spring Harbor, New-York) și Raul Mureșan (cu studii la Cluj și doctorat la Institutul Max Planck din Frankfurt, de unde s-a întors acasă pentru a deschide laboratorul Coneural).
Mihai Goțiu: Care este utilitatea și impactul acestei școli de vară?
Florin Albeanu: E o investiție pe termen lung, nu cu efecte imediate, pentru că numărul de laboratoare de neuroștiințe și numărul de studenți din România este mic. Inițial, pentru ediția din acest an am primit 122 de aplicații, dintre care doar două erau ale unor români. După ce am mai trimis o serie de mailuri am mai primit și altele, dintre care, la final, am selectat trei studente, două din România și una de la King s College London. Toate cele trei s-au încadrat foarte bine în curs și sunt foarte entuziaste. Din punct de vedere al impactului avem nevoie de 5, 10 sau chiar 20 de ani, dacă putem menține școala. Un impact imediat este asupra laboratorului lui Raul (Raul Mureșan, Laboratorul Coneural, Cluj – n.a.). Unul dintre cursanții de anul trecut, Adriana Dăbâcan este doctorandă la laborator și are șansa de a aplica deja ce a învățat la cursul de aici. În plus, un alt efect constă în faptul că echipamentele pentru curs (o parte importantă a lor) rămân aici și pot fi folosite. Doar în timp se poate forma o masă critică de oameni, care să fie fundamentul pentru cercetarea în neuroștiințe din România.
Raul Mureșan: Există și un impact imediat asupra percepției legate de cercetarea din România. A început să se scrie și să se vorbească despre această școală. În ”Nature” apare și un articol, o știre pozitivă despre cercetarea din România, nu doar materiale despre plagiate și scandaluri. Cercetarea din România nu se schimbă automat, dar se schimbă percepția, atât a celor din țară, care văd că se poate face performanță, cât și a celor din afară despre cercetarea din România. E un lucru important această schimbare de percepție. De exemplu, când trimiți un articol, pentru care ai nevoie de un review (recenzie, analiză – n.a.) pentru publicarea într-o revistă de științe. După ce m-am întors în România și n-am mai avut afilierea de la Max Planck, am pierdut din acest punct de vedere. Școala schimbă această percepție și acum se pot obține aceste review-uri mai ușor.
Florin Albeanu: Se schimbă percepția și a celor care sunt în România și încearcă să facă cercetare aici. Doar uitându-mă la Adriana, vezi pe fața ei că se bucură că are acces la echipament de ultimă oră. Vede că se poate schimba ceva și că ea poate schimba ceva.
Raul Mureșan: Contează foarte mult pentru oamenii din România, care văd că la ei în țară se întâmplă ceva serios, care demonstrează că se poate și aici.
Mihai Goțiu: Influențeză TENSS cercetarea din România?
Florin Albeanu: Cursul nu e axat, în principal, doar pe îmbunătățirea cercetării din România. Acesta este un scop major, dar sunt și altele. Să aduci studenți doctoranzi și postdoctoranzi împreună și să le prezinți noile tehnologii. Tineri care văd că se pot face lucruri de la zero și să le dai astfel un imbold, să nu le fie frică de costurile ridicate ale echipamentelor din comerț, și să se concentreze astfel pe cercetare. Dispare astfel temerea că tehnologia (tehnologia scumpă – n.a.) îi limitează. Avem studenți din țări din Europa, America sau Asia de Sud-Est, care nu dispun de fonduri prea generoase pentru cercetare. Nici în România nu există infrastructură și nu există o tradiție în domeniu, dar cursul reprezintă o oportunitate pentru a demara o asemenea cercetare.
Raul Mureșan: Din punctul de vedere al unei agenții (de finanțare a cercetării – n.a.) din România, ai o inițiativă, un eveniment la nivel înalt, care te pune pe harta mondială a cercetării, la modul cel mai serios, lucru care contribuie și la luarea ta în serios de către ceilalți. Ar trebui să ai cel puțin zece asemenea inițiative pentru a avea o masă critică.
Florin Albeanu: Nu în ultimul rând, sunt mulți români care fac cercetare înafara României, au auzit de școală, au aplicat și au venit să predea aici. E un lucru care le dă o rază de speranță și îi determină să contribuie la dezvoltarea cercetării în locul în care au studiat și s-au format. În plus, ajungi aici, la Lacul Știucii, unde nu există niciun fel de infrastructură pentru cercetare. Trebuie să iei totul de la zero. Astfel, îi obligi pe participanți să se gândească la uneltele pe care le vor folosi în mod foarte eficient, să le folosească cu eforturi minime și cu randament maxim.
Mihai Goțiu: La primele două ediții ați avut finanțare și din România, ceea ce nu s-a mai întâmplat în acest an. Cum v-ați descurcat?
Florin Albeanu: Noi ne-am bucurat în primii doi ani că am avut finanțare din România și, într-adevăr, absența ei ne-a produs probleme. Noi am aplicat în 2011, și am obținut finanțări pentru 2012 și 2013. După 2012, primul lucru care la care s-a renunțat (nu s-au mai acordat finanțări – n.a.) au fost școlile de vară (workshop-uri exploratorii și școli de studii avansate – n.a.). Ideea noastră e ca școala să devină sustenabilă în timp, să reușim să invităm instructorii, care oricum vin pro-bono, fără să mai fie nevoie să-și plătească transportul ca acum. Scopul nostru mai larg e de a atrage interes din partea studenților și postdoctoranzilor din multe țări, ceea ce naște, implicit, și interes din partea unor instituții internaționale ca FENS sau IBRO, care în acest an au contribuit cu 40.000 de euro, aproximativ 60% din costuri. Restul l-am acoperit din taxele de școală (10%) și donații de la diferiți prieteni (30%).
Raul Mureșan: În ultimă instanță, o soluție ar fi să creștem taxele la nivelul celor practicate în alte țări și să nu mai cumpărăm echipament. În SUA, unde există singura școală similară cu cea de aici, taxa de participare e de 4.545 de dolari.
Florin Albeanu: Dacă ajungem aici am avea două mari efecte negative imediate. Studenți din zone sau țări defavorizate din punctul de vedere al fondurilor pentru cercetare nu ar mai putea aplica. Ori unul dintre scopurile noastre majore e de a-ai ajuta pe studenții și postdoctoranzii de top din țări cu finanțări reduse pentru cercetare (din Estul Europei, America Latină, Asia de Sud-Est). O a doua consecință ar fi o stagnare a școlii. Dacă nu reușim să schimbăm ceva în fiecare an, cursul s-ar aplatiza. Totuși, nu cred că resursele de finanțare vor fi atât de limitate, sper că tot mai multă lume va auzi de curs și că tot mai multe fundații și instituțuții de cercetare vor afla de TENSS și ne vor finanța.
Mihai Goțiu: UEFISCDI vă mai poate ajuta în viitor? Întreb și în contextul în care se pune problema desființării acestui organism.
Raul Mureșan: Din păcate UEFISCDI e direct sub minister, și ministerul e cel care decide politicile de cercetare.
Florin Albeanu: Nu văd de ce ne-am pune speranțele în el…
Raul Mureșan: … UEFISCDI nu poate să decidă bugetul cercetării, și chiar dacă ar avea oameni profesioniști, și ar vrea să finanțeze școala de vară, nu au cum să o facă, pentru că ministerul decide bugetul. Altfel, da, din punct de vedere profesional, UEFISCDI ar avea competențele necesare pentru a decide finanțarea unei asemenea școli de vară (cum s-a întâmplat la primele două ediții – n.a.), iar dacă organismul va fi desființat, moare și ultima speranță legată de obținerea unor finanțări publice din România. UEFISCDI este un instrument destul de bun, care a derulat programele în regulă.
Mihai Goțiu: Ce a adus nou ediția din acest an a TENSS?
Florin Albeanu: În acest an am am adus asistenți și lectori de predare noi, și am încercat experimente și tipuri de tehnici noi, iar experimentele au mers chiar mai bine decât ne așteptam să meargă. A fost mult mai puțin stres, comparativ cu primele două ediții și mult mai multă eficiență, lucru care sper să se vadă și în nivelul de satisfacție al cursanților.
Raul Mureșan: Totul a mers mult mai ușor, pentru că aveam deja experiență și știam de ce probleme concrete o să ne lovim. Așa că le-am putut evita și rezolva. Nu mă refer doar la laboratoare și cursuri, ci și la toată logistica din spatele cursului. Din acest punct de vedere, a fost o ediție mult mai relaxată comparativ cu primele două.