Pentru a putea caracteriza variabilitatea descărcărilor neuronale sunt necesare metrici care să măsoare numeric cât de similare sau diferite sunt perechi de serii temporale de descărcări (pulsuri). Cătălin Rusu și Răzvan Florian au creat o nouă clasă de metrici pentru a măsura aceste distanțe, inspirate de distanța Pompeiu-Hausdorff. Una din aceste metrici, metrica modul, nu depinde de parametri arbitrari (așa cum depind majoritatea metricilor existente) și se poate calcula printr-un algoritm care este mai rapid decât cele existente. Rezultatele au fost publicate în prestigioasa revistă Neural Computation, editată de Massachusetts Institute of Technology (MIT).
Distanța Pompeiu-Hausdorff este cunoscută pe plan internațional mai ales sub numele de distanța Hausdorff, însă matematicianul român Dimitrie Pompeiu a publicat această distanță cu 9 ani înaintea lui Hausdorff, în anul 1905. Este remarcabil faptul că această distanță își găsește aplicabilitatea în neuroștiințe, la peste 100 de ani de la inventarea ei. Atât Dimitrie Pompeiu cât și Răzvan Florian au studiat în Franța. În 1921, Pompeiu era printre primii membri ai Societății de Științe din Cluj, iar 81 de ani mai târziu Florian a înființat la Cluj asociația Ad Astra a cercetătorilor români.
Articolul original: