Creșterea performanței tehnologiilor de inteligență artificială depinde foarte mult de disponibilitatea unor procesoare specializate. De exemplu, o bună parte din sistemele actuale cu inteligență artificială folosesc plăcile grafice dezvoltate inițial pentru jocurile pe calculator, în special de Nvidia. Și Intel a dezvoltat recent noi procesoare pentru inteligență artificială, cu tehnologii radical îmbunătățite față de plăcile grafice, inspirate de arhitectura creierului. Aceste procesoare neuromorfice reprezintă informația prin pulsuri, la fel ca și neuronii din creier.
Ultimul astfel de procesor de la Intel, numit Loihi, implementează reguli de învățare pentru rețele neuronale cu pulsuri dezvoltate la Institutul Român de Știință și Tehnologie din Cluj (IRST). Aceste reguli de învățare permit procesorului să învețe din recompense și pedepse, în mod similar cu modul în care este dresat un animal. Mai precis, în Loihi sunt integrate „urme de eligibilitate sinaptice”, componente ale unui algoritm de învățare dezvoltat de Răzvan Florian de la IRST, care permit implementarea acestui algoritm în procesor. Articolul care descrie această tehnologie (R. V. Florian, Reinforcement learning through modulation of spike-timing-dependent synaptic plasticity, Neural Computation, 19/6, 2007), este printre cele 14 publicații științifice citate de articolul care descrie Loihi. Cercetătorii de la Intel care au creat procesorul au rulat pe Loihi algoritmul creat la IRST pentru rezolvarea unei probleme de luare secvențială a deciziilor.
Procesoarele neuromorfice de acest tip au avantajul că folosesc de până la 1000 de ori mai puțină energie decât procesoarele clasice, ceea ce va permite utilizarea lor eficientă pentru implementarea capabilităților de inteligență artificială în dispozitive mobile, cum ar fi telefoanele sau tabletele.
Mordor Intelligence estimează vânzările mondiale de procesoare neuromorfice la 1,4 miliarde dolari pe an în prezent și la 6 miliarde dolari în 2023, cererea fiind în creștere ca urmare a dezvoltărilor recente din domeniul inteligenței artificiale.